Cu toate că în Europa există cel puțin 55 de milioane de copii care se confruntă cu un gen de violență în fiecare an, conform OMS există incidentele de violență interpersonală care nu sunt raportate pe scară largă. Conform estimărilor, 9,6% dintre copiii cu vârsta sub 18 ani sunt victime ale abuzurilor sexuale, 22,9% se confruntă cu abuzuri fizice și 700 sunt uciși în fiecare an.

Pe lângă costurile financiare ale tratamentelor, violența afectează ulterior viața adultă a victimei: implicit poate duce la boli mintale, consum de droguri, alcool și la boli cronice. De asemenea, acesta dăunează bunăstării și economiei țării.

Guvernele depun eforturi pentru a lupta împotriva violenței, iar majoritatea țărilor din regiune au elaborat în acest sens, un plan de acțiune; mai puțin de jumătate dintre ele fiind finanțate suficient.

Pachetul Inspire al OMS Europa identifică strategiile împotriva violenței. Încetarea violenței împotriva copiilor este un punct principal al Parteneriatului global pentru a pune capăt violenței împotriva copiilor și a obiectivelor de dezvoltare durabilă (ODD).

În Regiunea Europeană, OMS se bazează pe țările Pathfinder. Această problemă se află în centrul unui atelier găzduit de Estonia, format din OMS Europa și parteneri. Experți, parlamentari și factorii de decizie în domeniul sănătății împărtășesc practicile care ajută la implementarea pachetului Inspire. Bente Mikkelson, directorul Departamentului de boli necomunicabile și promovarea sănătății în cadrul OMS al Europei, a subliniat faptul că fiecare sector poate contribui la crearea unei societăți sigure pentru copii.

Strategiile INSPIRE promovează:

  • Implementarea și aplicarea legilor
  • Norme și valori
  • Medii sigure
  • Sprijin pentru părinți și îngrijitor
  • Venituri și consolidare economică
  • Servicii de răspuns și asistență
  • Educație și abilități de viață

Childhub

Te-ar putea interesa

0
222
Puțini oameni asociază Uniunea Europeană cu protecția drepturilor copiilor. Majoritatea se gândesc la piața unică, dar odată cu integrarea economică, vine și o schimbare socială masivă.  Nu mulți sunt informați despre organizațiile care...
0
15
Raportul Fondului Națiunilor Unite pentru Copii - UNICEF - arată că, în primele trei luni ale anului 2019, circa 16 mii de migranți și refugiați au trecut Marea Mediterană pentru a intra în Europa. Raportul UNICEF menționează că, deși cele mai...
0
92
Comisia Europeană a lansat Atlasul online al migrației, cu date pentru 198 de țări și informații actualizate zilnic. Aici puteți verifica tendințele, statisticile și demografia pentru țări și puteți găsi informații legate de migrație, azil,...
0
16
În acest raport informativ, UNICEF răspunde la întrebările copiilor despre vaccinuri și accentuează importanța vaccinurilor care pregătesc corpul să lupte împotriva bolii mai rapid și mai efectiv, stimulând sistemul imunitar natural al copilului....
0
31
Noul studiu al  Programului Internațional de Evaluare a Elevilor (PISA) arată că imigranții din Austria încă au performanțe mult sub semenii lor, în timp ce în Germania, 20% dintre tinerii de 15 ani abia pot citi....
0
91
InfoMigrants raportează despre documentarul investigativ făcut de Adrian Bartocha și Jan Weise, difuzat pe ARD/RBB în Germania, denumit „Copii traficați” (Handelsware Kind). Documentarul explorează procesul de trafic uman al copiilor și oamenilor...
0
4
Numărul copiilor refugiați și migranți a crescut în Europa. Există multe cazuri în care țara gazdă nu a reușit să furnizeze servicii esențiale și să instituie proceduri adecvate pentru identificarea migranților și a copiilor refugiați pentru a-și...
0
132
 "UE și statele sale membre trebuie să combată antitiganismul structural și să legifereze pentru a se asigura că romii au acces egal la locuințe, educație, asistență medicală și locuri de muncă." Comitetul pentru Libertăți Civile a adoptat...
0
21
În luna ianuarie, Eurochild și Fundația Learning for Well-being au publicat un material pentru cei care doresc să implementeze și să îmbunătățească participarea copiilor: We Are Here: A Child Participation Toolbox. Organizațiile non-guvernamentale...
0
38
Consiliul Copiilor Eurochild s-a întâlnit săptămâna trecută (7-8 octombrie) la Bruxelles pentru a lucra la dezvoltarea celei de-a doua strategii privind participarea copiilor și pentru a planifica următoarea conferință Eurochild.  Strategia...
0
21
Copiii prezintă un risc mai mare de sărăcie și excluziune socială decât adulții sau vârstnicii. Conform UNICEF, 19,5% dintre copiii lumii trăiesc în sărăcie extremă. Comitetul Miniștrilor a atras atenția asupra sărăciei și inegalităților în rândul...
0
20
KONYA, Turcia - Salimeh era neliniștită cu privire la fuga din Afganistan în Turcia ca refugiată, dar soțul ei a insistat că viața le va fi mai bună. Vor fi mai în siguranță. Vor reuși să iasă din sărăcie. El nu avea de unde să știe că ea va fi...
0
21
Vocea mea este un program de șase săptămâni care derulează în școli și colegii și abordează problema exploatării tinerilor. Acest program sprijină adolescenții cu vârste cuprinse între 11 și 19 ani, care pot suferi de excludere socială, jigniri...