Deși nu este un fenomen nou, cercetările organizațiilor non-guvernamentale internaționale și europene indică o creștere a procentului de băieți exploatați sexual. În timp ce baza de cercetare rămâne limitată, rezultatele lor arată că băieții de multe ori provin din țările Europei de Est, dar destinația finală a acestora este cel mai adesea Europa de Vest și Centrală, astfel necesitând un răspuns european colectiv.
Acest webinar își propune să 1) ofere un scurt rezumat al amploarei acestei probleme sociale, 2) prezinte mai multe implicații și provocări conexe cu care se confruntă profesioniștii fie în mod direct sau anticipând un angajament pe viitor cu tinerii afectați și 3) oferă o prezentare a rezultatelor cercetărilor privind strategiile de abordare a unei bariere importante în lucrul cu tinerii vulnerabili. Prin aceste obiective, webinarul speră să inițieze un dialog profesional mai larg în ceea ce privește dezvoltarea cunoștințelor și schimbul de bune practici pentru a identifica și asista băieții exploatați sexual.
Despre prezentator:
Michelle Asbill a făcut studii universitare și de master în asistență socială în SUA, cu accent pe asistența socială medicală și paleativă (hospice). În plus, ea a absolvit cursuri postuniversitare în Studii Interculturale, Asistență Socială Europeană și Politică Socială (Universitatea Nouă din Bulgaria), precum și Studii ale Uniunii Europene. Timp de mai mulți ani, Michelle a lucrat în sectorul ONG din Bulgaria, în calitate de manager de proiecte cu privire la dezvoltarea comunității și activități de formare în diverse domenii sociale. În prezent, ea își face doctoratul în asistență socială la Universitatea din Illinois Urbana-Champaign, dar își petrece anul universitar (2015-2016) în Bulgaria ca beneficiar al unei burse pentru a desfășura activități de cercetare legate de teza ei de doctorat, subiectul căreia se referă la traficanții de persoane din Bulgaria și motivațiile de implicare în traficul de ființe umane. Interesele ei primare de cercetare și muncă includ exploatarea sexuală în Europa de Est și de Sud (în special Bulgaria și Grecia) și politica cu privire la traficul de ființe umane a Uniunii Europene.
- Loghează-te sau înregistrează-te să postezi comentarii
- 629 vizualizări