O serie de evenimente școlare vor fi organizate benevol de 20  profesori din 12 județe din România în perioada următoare, pentru a promova incluziunea școlară a copiilor romi. Proiectul Mișto Avilean al Fundației Terre des hommes Romania a avut această inițiativă și a propus în vară un concurs în cadrul căruia zeci de profesori au trimis ideile lor.

Cele 20 de evenimente sunt organizate de către acei profesori care au câștigat concursul și o finanțare (destinată exclusiv organizării) și vor avea loc în această toamnă în Alba, Bihor, Cluj, Dolj, Gorj, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Sălaj, Satu Mare, Vrancea.  Evenimentele implică elevii, au aceeași tematică (incluziunea), însă ideea este exprimată în diferite moduri: unele dintre ele pot fi online, însă majoritatea sunt expoziții (fotografii, desene, colaje, machete etc.), momente artistice (muzică, dans, teatru etc.) și/sau alt tip de evenimente creativ (dezbatere, forum, întâlniri cu specialiști, etc.). Toate respectă, desigur, regulile de prevenție Covid19. 

„Diferiți, dar uniți prin joc ”,organizat în iulie sub coordonarea dnei Daniela Tutos, directoare a Școlii Creștine Private din Cartierul Romilor Tinca , a fost primul dintre acestea (vezi foto), și a avut tematică sportivă, deoarece sportul unește și dezvoltă abilități sociale, iar copiii învață astfel că diferențele etnice și sociale ne  îmbogățesc pe toți.   Au participat elevii din comunitatea de romi din Tinca, elevi ai Școlii Creștine Private din Cartierul Romilor Tinca (Bihor) și ai Liceului Teoretic „Nicolae Jiga” Tinca, dar și elevi din Oradea. În două zile diferite, elevii au concurat în jocuri sportive care le-au pus la încercare pregătirea fizică, atenția, viteza de reacție, rezistența psihică.

Proiectul Mișto Avilean are ca scop facilitarea educației continue și nediscriminatorii pentru toți copiii români de etnie roma aflați în migrație. Așa cum spune și numele proiectului (Mișto Avilean înseamnă în lb romani „bun venit”), orice copil trebuie să se simtă bine-venit atât în școlile din România, cât și în cele din străinătate.

Proiectul este finanțat de Comisia Europeană prin Programul „Drepturi, egalitate și cetățenie” (2014-2020) și este implementat de Terre des hommes (Romania) în parteneriat cu Terre des Hommes Ungaria, AFEJI, Franța și Fundacion Secretariado Gitano, Spania. Detalii despre proiect pe misto-avilean.eu

 

Programul evenimentelor:

8 septembrie, Homocea, Vrancea

14 septembrie, Polovragi, Gorj

14 septembrie, Reghin, Mureș

14 septembrie, Boldești Scăeni, Prahova

14 septembrie Socond, Satu Mare

14 -18 Tâmboiești, Vrancea

17/18 septembrie -Cerat, Dolj

21-30 septembrie -Halmajd, Sălaj

21-25 septembrie- Craiova, Dolj (online)

21-25 septembrie -Jidvei, Alba

21 -25 septembrie, Nusfalau, Sălaj

21- 25 septembrie -Apa, Satu Mare

23 septembrie -Caracal, Olt

25-septembrie -Valea Stanciului, Dolj 

28/29 septembrie -Hotar, Bihor (online)

28 -30 septembrie, Roman, Neamț

28 -30 septembrie, Porumbești, Satu Mare

30 septembrie -Bonțida, Cluj

nedeterminat Napradea, Sălaj 

 

 

Ţara (ţările) pentru care acest articol este relevant

Childhub

Te-ar putea interesa

0
62
Seria de webinarii organizate în cadrul proiectului MISTO AVILEAN va trata o serie de subiecte legate de migrație și de lucrul cu copiii afectați de migrație, fie ea activă (copii aflați în proces de migrație) sau nu (copii lăsați singuri acasă de...
yes
0
32
În luna iulie a avut loc a doua serie de webinare din proiectul MISTO AVILEAN al Fundației Terre des hommes Romania,  cele care au avut ca scop constituirea unei comunități de practică formată în principal din profesorii români implicați...
yes
0
497
Deși se confruntă cu diferite situații discriminatorii, pentru copiii de etnie romă din Moldova, șansa de a merge la școală are o însemnătate specială. Ludotecile, create de Terre des hommes în 31 de școli din comunități cu o prezență activă a...
yes
0
56
La sfârșit de august au avut loc la Snagov primele cursuri pentru formatori pe tema siguranței în sport, desfășurate de către Fundația Terre des hommes, în parteneriat cu Federația Română de Fotbal și Federația Română de Gimnastică. La...
0
217
Raportul de studiu din România prezintă nevoile de formare profesională ale cadrelor didactice, în vederea furnizării de educație de calitate, continuă și nediscriminatorie pentru copiii de etnie roma în migrație internațională. Raportul de...
0
9
Lector: Formator, de peste 20 de ani, al adulților care lucrează în domeniul social, a făcut parte din echipa care a introdus în COR ocupația de Pedagog social, acel specialist ce însoțește persoane și grupuri aflate în dificultate până la depășirea...
yes
0
125
Implicarea copiilor sub toate aspectele societății moderne este extrem de importantă pentru buna dezvoltare a copiilor. Mai mult, este extrem de important ca copiii aparținând unor grupuri vulnerabile care sunt deja marginalizați în societate să...