Membrii Comisiilor pentru protecția copilului aflat în dificultate din raioanele Glodeni și Sângerei au participat în perioada 19 - 20 noiembrie, la o instruire despre rolulul Comisiei în prevenirea separării copilului de familie, oferită de organizația Terre des hommes Moldova.

Atelierul face parte dintr-un program de consolidare a sistemului de protecție a copiilor în cazurile de violență, neglijare și exploatare a acestora, implementat in raioanele Glodeni si Sangerei de catre Tdh Moldova în parteneriat cu UNICEF Moldova.

Analiza UNICEF a situației copiilor din Moldova pentru 2016 i-a indentificat pe copiii din familiile sarace, cei cu dizabilitati, cu parinti plecati peste hotare și copiii romi ca fiind cele mai vulnerabile grupuri. Copiii vulnerabili sunt afectați de o prevalența mare de abandon, discriminare și violența, iar normele sociale tolerează violența acasă și la școală și incurajează, chiar, discriminarea față de copiii și adolescenții din grupurile vurlnerabile.

Pentru a răspunde corespunzator acestor provocări, autoritățile locale și profesioniștii din domeniul protecției copilului au nevoie sa-și consolideze cunoștințele pentru a îmbunătăți cooperarea intersectorială și a asigura o mai bună acoperire a serviciilor destinate celor mai vulnerabili copii.

Subiectele discutate la atelier au acoperit teme ce reflectă:

  • particularitățile, necesitățile și vulnerabilitățile copilului
  • interesul superior și participarea copiilor;
  • domeniile de bunăstare a copilului, factorii protectori și reziliența;
  • cadrul normativ național și internațional;
  • managementul de caz;
  • colectarea și utilizarea datelor în domeniul protecției copilului aflat  în și protecția datelor cu caracter personal.

Specialiști participanti la atelier au facut schimb de experiență în baza activitatii Comisiilor din Glodeni și Sângerei, discutand punctele forte, dar și provocările cu care se confruntă fiecare raion și încercand să găsescă soluții pentru a le depăși. Una dintre concluziile la care au ajuns participanții este nevoia unei analize complexe a situației copiilor și o consolidare a eforturilor tuturor actorilor implicati în soluționarea problemelor cu care se confruntă copiii. De asemenea, specialistii au cazut de acord că este nevoie să consulte și să implice copiii în procesul de luare a deciziilor care-i privesc.

Participanții au menționat utilitatea și necesitatea acestui tip de ateliere, precum și necesitatea să fie implicati în instruiri și specialiștii de la nivel local.

Pentru a aprofunda subiectele din cadrul atelierului și pentru mai multe detalii despre temele abordate, specialistii au primit un set de materiale didactice: „Protecția copiilor aflați în situații de risc. Suport de curs destinat comisiilor pentru protecția copilului aflat în dificultate” și „Cooperarea intersectorială în prevenirea separarii copilului de familie. Ghid pentru membrii echipelor multidisciplinare”.

Childhub

You might like..

yes
0
Terre des hommes Moldova anunță concurs pentru selectarea unui consultant pentru elaborarea modulelor de formare și a suportului de curs și susținerea unei instruiri de 3 zile pentru membrii Comisiilor pentru protecția copilului aflat în dificultate...
yes
0
2
Dezvoltare personală, orientare vocațională, prevenirea violenței în școli, siguranța online, ecologie - sunt câteva dintre temele proiectelor dezvoltate de participanţii la instruirile „Activism Civic al Tinerilor Implicați Voluntar”, organizate...
yes
0
Peste 70 de persoane – cadre didactice din țară, reprezentanți ai direcțiilor raionale de învățământ, reprezentanți din partea Uniunii Europene, Consiliului Europei, UNICEF, Terre des hommes Moldova și Institutului pentru Inițiative Rurale  – au...
0
2
86,8% dintre elevii claselor a 6-a – a 12-a din Republica Moldova sunt afectați, într-o formă sau alta, de bullying. Aceste date le-a relevat studiul „Bullying-ul în rândul adolescenților din Republica Moldova”, realizat de UNICEF Moldova în 2019....
yes
0
1
În perioada 9 iulie – 17 august a.c., peste 80 de cadre didactice, din 20 de comunități din țară, au participat la un șir de ateliere organizate de către Fundația Terre des hommes Moldova. Instruirile fac parte dintr-un proiect mai larg de combatere...
yes
0
Terre des hommes Moldova anunță concurs de selectare a unui consultant pentru ajustarea și completarea materialelor de formare pentru echipele multidisciplinare și susținerea unui șir de ateliere de instruire pentru autoritățile tutelare locale,...
yes
0
1
În condițiile în care pandemia de COVID-19 a limitat activitatea obișnuită a Terre des hommes Moldova, echipa Tdh a regândit acțiunile planificate pentru a această perioadă. Astfel, săptămâna trecută, Tdh a întrunit, online, peste 80 de tineri,...
0
2
La 10 decembrie 2020, în cadrul unei conferințe on-line au fost prezentate principalele constatări ale Raportului tematic „Evaluarea eficienței și eficacității mecanismelor de cooperare intersectorială în domeniul protecției drepturilor copilului”,...
yes
0
1
Terre des hommes Moldova a oferit o instruire pe sistemul de protecție al copilului și politica de safeguarding în sport pentru 164 de pedagogi, reprezentanți ai 12 școli de fotbal din Moldova, care au participat la seminarul pentru lideri şi...
yes
0
1
113 tablete cu conexiune la internet și cont pe Zoom preplătit până la sfârșitul anului de studii 2020 – 2021; 30 de smart TV-uri; o primă tranșă de 30.000 de măști și 200 de litri de dezinfectant și 30 de seturi de materiale didactice, rechizite și...
yes
0
Circa 2400 copii și 1200 părinți din 11 raioane/municipii din țară (Chișinău, Bălți, Soroca, Fălești, Ialoveni, Strășeni, Căușeni, Ștefan-Vodă, Cahul, Orhei, Ungheni) au participat la activități focusate pe prevenirea comportamentelor deviante, a...
yes
0
Aproape 70 de profesori și copii din 30 de localități din Moldova, reprezentanți ai Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Centrului Republican de Asistență Psihopedagogică, Direcțiilor locale de Învățământ și din partea structurilor...
yes
0
4
În perioada 9 – 19 iulie, 2018, Fundația Terre des hommes Moldova a oferit trei runde de instruiri în metodologia teatrului social pentru copii. La ateliere au participat 40 de elevi, de etnii diferite, cu vârste cuprinse între 13 și 18 ani, din 20...
0
La 9 februarie, 2016, persoanele resursă a ChildHub Moldova s-au întrunit la Chișinău pentru a discuta cele mai importante rezultate atinse în cadrul primului an de activitate a inițiativei regionale, precum și să analizeze noile oportunități...
0
1
Participarea benevolă a copilului este o cerință esențială pentru a asigura un proces continuu, conștient și asumat. Aplicarea acestui standard necesită din partea adultului luarea în considerare a capacităților în evoluție ale copilului, a...