Un colocviu internațional de trei zile intitulat ”Transnational Families in Focus” -”Familiile transnaționale în prim-plan” a avut loc în perioada 14-16 septembrie la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj, unde echipa proiectului CASTLE a invitat online oaspeți de prestigiu din mediul academic pentru a discuta despre înființarea „Centrului de cercetare pentru studiul familiilor transnaționale”. La întâlnire au luat parte delegați ai guvernelor și instituțiilor de stat din România, Republica Moldova, Ucraina și Portugalia, partenerii academici din proiect: Institutul Ucrainean pentru Cercetare Socială Oleksandr Yaremenko și Academia de Științe Economice a Republicii Moldova, partenerii ONG: Terre des Hommes România, Moldova și Ukraina, precum și numeroși invitați din partea rețelei academice și civile ale centrului. Acesta s-a desfășurat în mod hibrid - anume în spațiul online și în locațiile fizice ale celor trei parteneri academici, cu prezență online de grup.

Organizatorul principal al evenimentului a fost Viorela Telegdi-Csetri, manager de proiect, iar coordonatorul principal, Áron Telegdi-Csetri, manager de cercetare.

Această întâlnire a fost o oportunitate pentru o consultare cu părțile instituționale interesate, pe tema acțiunii și rețelei de centre și proiecte conexe.

Au avut intervenții specialiști și invitați de la instituții de prestigiu, precum:

  • Victor Cebotari, Strategic Advisor to the Vice-Rector for Academic Affairs, University of Luxembourg, care a vorbit despre ” Familiile transnaționale și copiii „lăsați în urmă. Dovezi și lacune”
  • Edit Frenyó, Max Weber Postdoctoral Fellow - European University Institute, care a prezentat „Provocări ale cercetării și promovării intereselor familiilor transnaționale din UE”
  • Beatrice Scutaru, Lecturer in International History, Maynooth University, Ireland, „Copii în migrație: reflecții asupra „vulnerabilității” și „interesului superior al copilului”
  • Daniela Sime, Profesor, University of Strathclyde Glasgow, „O problemă a drepturilor: promovarea participării copiilor și tinerilor la cercetarea migrației familiale ”
  • Neda Deneva Faje, Researcher, Babeș-Bolyai University, „Familii transnaționale și hipermobilitatea est-europeană ”
  • Alina Botezat, Senior Researcher, Academia Română, Iași, România, a vorbit despre „Impactul migrației părinților asupra rezultatelor educaționale și psihosociale ale copiilor rămași: dovezi din România”
  • Sergiu Bălțătescu, Professor Habil. Sociologie, Universitatea din Oradea, a arătat diferențele între „Copii lăsați acasă de părinți migranți în șase țări din Europa de Est”

Cele trei sesiuni de lucru din cadrul evenimentului au fost coordonate de trei doamne cercetătoare de la Universitatea Babeș-Bolyai: o sesiune despre instrumentele acestei cercetări inedite, coordonată de Iulia Hossu, o sesiune despre implicarea familiilor transnaționale în calitate de co-cercetători în cercetare -coordonată de Éva László , iar o a treia sesiune despre viziunea și scopul „Centrului de Cercetare pentru studiul familiilor transnaționale” de  Mihaela Hărăguș.

Nucleul întâlnirii a fost consultarea cu alți specialiști / cercetători pe tema viziunii acestui centru care va fi înființat în premieră în România în cadrul proiectului CASTLE, cu scopul de a produce cercetări de înaltă calitate și a servi la consolidarea durabilă a cercetării privind relația dintre migrația forței de muncă și protecția copilului.

Astfel, la această întâlnire s-au alăturat echipei CASTLE și au contribuit cu opinii și sugestii în sprijinul Centrului:

  • Weronika Kloc-Nowak (Centre of Migration Research, University of Warsaw, Poland)
  • Helena Grangiea (ProChild CoLAB, Portugal)
  • Asgeir Falch-Eriksen (Social Exclusion and Globalisation Academic Unit, Oslo Metropolitan University, Norway; Centre for Advanced Research on Integrity, Rights and Inclusion of the Child / CIRIC, Tallinn University, Estonia; Centre for Research on Discretion and Paternalism / DIPA, University of Bergen, Norway)
  • Polina Palash (CAREWELL TF Project, UK, France, Spain, Sweden)
  • Neda Deneva Faje (EuroCare Network)
  • Monica Șerban (Romanian Network for Migration Studies)
  • George Jiglău (Centre for the Study of Democracy, BBU, Romania)
  • Anatolie Coșciug (Romanian Center for Comparative Migration Studies, BBU, Romania)

Printre scopurile finale al acțiunii CASTLE  se numără acela de a avea autorități naționale bine pregătite, care cunosc recomandările tehnice de politică ce trebuie încorporate pentru a sprijini familiile transnaționale, împreună cu îmbunătățirea cadrelor politice și juridice privind migrația și mobilitatea în Moldova și Ucraina și informarea familiilor transnaționale cu privire la măsurile care trebuie luate înainte de plecare, precum și la întoarcere, pentru a proteja într-o mai mare măsură copiii de impactul negativ al migrației.

În vederea acestor scopuri, au fost impllicați delegați ai mediului instituțional și civil din cele trei țări partenere precum și state membre UE co-interesate:

  • Igor Chișca (Directorul Direcţiei de politici de protecție a drepturilor copilului și familiilor cu copii, Ministerul Muncii și Protecției Sociale din Republica Moldova)
  • Constanța Gaideu (Consultant, Direcţiei de politici de protecție a drepturilor copilului și familiilor cu copii, Ministerul Muncii și Protecției Sociale, Republica Moldova)
  • Anastasia Zaharia (Consultant, Directia politici ocupationale si de reglementare a migratiei, Ministerul Muncii și Protecției Sociale, Republica Moldova)
  • Anna Gherganova (Director, Consultant  Directia politici ocupationale si de reglementare a migratiei / Ministerul Muncii și Protecției Sociale, RepublicaMoldova)
  • Corina Marinescu (Senior Councilor, ANDPDCA, Autoritatea Națională pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități, Copii și Adopții, Romania)
  • Natalia Chudaeva (Mariupol Social Services, Ukraine)
  • Sonia Jesus (Immigration and Border Service, Portugal)
  • Katerina Cherepackha (Președinte, La Strada, Ucraina)
  • Anca Stamin (Project Manager, Salvați Copiii Romania)

UE Acțiunea CASTLE (Copii lăsați în urmă de migrația forței de muncă) este co-finanțată de Uniunea Europeană, contractată de ICMPD   (Centrul Internațional pentru Dezvoltarea Politicilor de Migrație) prin MPF ​​(Migration Partnership Facility) și se desfășoară în perioada 15 iunie 2021 - 15 decembrie 2023. Conținutul acestui articol este responsabilitatea exclusivă a partenerilor care implementează acțiunea CASTLE și nu poate fi în nicio situație considerat ca reflectând poziția Uniunii Europene și cea a ICMPD.

mpf

ic

 

Ţara (ţările) pentru care acest articol este relevant
Projects and thematic pages

Childhub

Te-ar putea interesa

yes
0
274
Un Centru de Cercetare pentru Studiul familiilor transnaționale va fi creat în cadrul Universității Babes-Bolyai (Cluj). Astfel profesioniști din mediul academic la cel mai înalt nivel și ONG-uri vor colabora într-o acțiune internațională de...
yes
0
82
Profile picture
Inceputul lui Septembrie marchează un moment foarte important din viețile noastre, în mare parte pentru că copiii reîncep școala după luni de carantină. În timp ce mulți părinți în Mare Britanie - și nu numai - încă lucrează de acasă, copiii lor...
yes
0
40
Despre webinar: Alăturați-vă  webinarului nostru unde vom discuta despre punerea intereselor copilului în centru și asigurarea unui cadru incluziv și prietenos copilului, cu accent pe Standardele de calitate Barnahus: 1.2...
yes
0
350
În cadrul proiectului i-RESTORE a fost realizată o cercetare revizuită despre aplicarea justiției restaurative (JR) în cazurile care implică copii victime în Albania, Grecia și România. Proiectul i-RESTORE este finanțat de UE își propune „o mai bună...
0
64
Potrivit unui sondaj realizat în 2016, aproape 1 din 3 studenți cu vârste cuprinse între 18 și 19 ani din Norvegia au declarat că au avut un tip de abuz fizic sau sexual. În 75% din aceste cazuri, infractorul era o persoană cunoscută victimei....
yes
0
231
"Cu mama (vorbesc) zilnic, cu tata o dată la 2-3 zile, pentru că el are o muncă mai intensă, este mereu obosit, și vorbim când mă sună. Nu îl sun pentru că știu că este mereu ocupat sau obosit, dar știu că va suna." "Sărbătorile se petrec în...
0
299
Un centru pentru copiii în situație de stradă a fost inaugurat în capitala Republicii Moldova. Noua structură va funcționa în subordinea departamentului municipal pentru protecția drepturilor copilului și are menirea să ofere asistenţă...
yes
0
59
Recomandările copiilor către CADRELE DIDACTICE pentru a se simți protejați și în siguranță la școală. Videoul a fost realizat cu participarea copiilor, ca partea a proiectului „Eforturi comune pentru a combate bullying-ul în Moldova”, implementat...
0
23
Departamentul de Educație Britanic în comun cu școlile a întocmit o notă tehnică privind educația la distanță în timpul coronavirusului. Iată câteva dintre cele mai bune practici care trebuie urmate de școli și profesori cu privire la motivație,...
yes
0
59
Migrația pentru muncă din Republica Moldova, care înregistrează o nouă intensificare după pandemia COVID-19, generează noi fenomene sociale și comportamentale, printre care și fenomenul familiilor transnaționale. Fenomenul familiilor transnaționale...
yes
0
75 de copii-victime din România cu vârste între 14-18 ani vor fi primii utilizatori ai unei aplicații online de măsurare a gradului de satisfacție a tinerilor asistați în procesele penale. Aplicația va fi creată de o echipă de  profesioniști...
0
22
                Un webinar cu privire la modalitatea de cercetare a adolescenților care trăiesc în țări cu venituri mici și medii va avea loc pe 16 noiembrie. Webinarul este organizat de YouthPower Learning,...
yes
0
Manualul de față se adresează furnizorilor de servicii din țările de destinație pentru migranții economici din Ucraina și Republica Moldova. Conștienți de faptul că, au avut loc modificări importante ale motivațiilor și formelor de migrație din...