La Liceul Teoretic Bechet din Bechet, DOLJ, copiii din Child Advisory Boards au optat în unanimitate pentru redecorarea holului școlii, unde sunt clasele V-VIII, inspirați fiind de colegii de la liceu care au făcut același lucru la parter + casa scărilor.

În spusele profesorului coordonator, elevii vor avea o stare de spirit mai bună văzând mereu mesajele pozitive, iar cei cu tendințe violente se vor domoli.

Copiii și-au manifestat creativitatea prin desen/ pictură și au conceput și mesaje cât mai sugestive și convingătoare.

Pentru a identifica abilitățile fiecăruia și a stabili în ce fel se vot implica în proiectul final, a fost făcut exercitiul cu desenarea conturului palmei și notarea calitaților pe degete și a "puterii magice" în centrul palmei; ei le-au citit și am discutat despre ce ar putea face concret ( cei creativi vor concepe desenul, cei sensibili și empatici vor crea mesajele, cei atletici vor urca pe scara/ scaun să picteze partea de sus; cei puternici vor căra materialele etc.)

 

Alt exercițiu pus în practică în școli :

Act 1 Așezați în cerc, pe podea,  fiecare copil a ales o trăsatură care i se potrivește și începe cu inițiala prenumelui; apoi colegii au găsit și ei altă trăsatură care credeau că  se potrivește fiecăruia. De pildă, pentru Alina - alintată ( ea), ambițioasă, autoritară ( colegii).

Act 2: așezați în cerc, am mărturisit fiecare o situație de violență fizică/ verbală pe care am experimentat-o  din partea  colegilor la școală și cum ne-am simtit în acele momente. Au predominat violențele verbale de genul " grasule/ graso" sau " uite ce slabă e aia/ scânduro".

Act3: Asezați la masă, în 2 grupe - fetele / băieții - au notat caracteristicile băiatului/ fetei ideale.

 

Conținutul acestui material nu reprezintă în mod necesar poziția oficială a Granturilor SEE și Norvegiene 2014-2021; pentru mai multe informații accesați www.eeagrants.org

Material realizat în cadrul proiectului ACTIV: ACȚionează Împotriva Violenței! Pentru mai multe informații despre proiect, accesați: https://childrenagainstviolence.com/ro/

 

 

Proiectul „ACTIV: ACTionează Împotriva Violenței!” este derulat de Fundația Terre des hommes Elveția (România), în parteneriat cu Reprezentanța din Republica Moldova a Fundației Terre des Hommes Lausanne – Elveția si Separate Division of Terre des hommes Foundation in Ukraine, cu sprijinul financiar Active Citizens Fund România, program finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021. Scopul proiectului este de schimbare a climatului școlar și reducere a violenței bazate pe gen, prin abordarea cauzelor sale structurale: norme sociale, stereotipuri, prejudecăți, lipsa procedurilor instituționale de intervenție, prin implicarea copiilor, care vor deveni actori activi ai schimbărilor.

 

Childhub

Te-ar putea interesa

yes
0
222
Violența în rândul copiilor poate lua diferite forme, de la cea fizică și verbală la violența de pe rețelele de socializare, de la intimidare până la abuz psihologic și discriminare. Proiectul REVIS (“Răspuns la violența în rândul copiilor în școli...
yes
0
94
              Joaca aduce bucurie, dar ne ajută și să-i înțelegem mai bine pe ceilalți, iar aceasta e valabil chiar și în cazul adulților. De aceea trainerul Fundației Terre des hommes include în formările...
yes
0
297
Vă invităm să participați la un webinar organizat în cadrul proiectului REVIS - “Răspuns la violența în rândul copiilor în școli și contexte similare”. Webinarul are ca scop să sprijine profesorii care lucrează cu liceeni astfel încât, sub...
yes
0
772
Link de înregistrare:https://us02web.zoom.us/webinar/register/WN_yZs5oAWDTBSUNIHsOd3MvA#/reg…; Obiectivul webinarului este de a prezenta Curricula care a fost dezvoltată prin reajustarea metodologiilor specifice Terre des hommes (metodologia...
yes
0
35
        Material realizat cu sprijinul financiar Active Citizens Fund România, program finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021. Conținutul acestui material nu reprezintă în mod necesar...
yes
0
27
Fundația Terre des hommes a reunit săptămâna trecută o sută de parteneri, colaboratori și reprezentanți din zona corporate și a societății civile pentru a le vorbi despre violența de gen în școli. Cel puțin 30 dintre invitați au promis donații...
yes
0
150
Violența de gen în școli (SRGBV) este considerată o problemă socială complexă, cu multiple fațete, care este evocată de norme de gen, comportamente și perspective larg răspândite, rezultate din dinamica inegală a puterii. Aceasta poate fi definită...
yes
0
5186
Într-un raport amplu din 2012 UNICEF, în parteneriat cu Consiliul Europei și guvernul norvegian, a subliniat importanța eradicării tuturor formelor de violență din sistemele de învățământ. Violența în școli se poate manifesta într-o gamă largă de...
yes
0
223
          În luna octombrie zeci de copii și profesori din 15 școli din județele Olt, Dolj, Gorj, Bacău + București participă la consultări pe tema violenței de gen în mediul școlar. Echipa Terre des hommes Romania...
yes
0
303
Ca parte din proiectul Eradicarea violenței împotriva copiilor aflați în custodie, Alianța pentru Drepturile Copiilor pentru Anglia (CRAE) a stabilit un parteneriat cu cinci organizații pentru drepturile omului/justiție juvenilă din întreaga Europă...
yes
0
40
            Curtea școlii Ghiță Mocanu din Onești s-a umplut într-o zi de mai cu 23 profesori doritori să schimbe lumea. Sau măcar lumea școlii -în care să nu mai existe violență de gen asupra și între elevi....