UNICEF Moldova, în colaborare cu organizația de protecție a drepturilor copilului Terre des hommes Moldova și cu aplicația de apeluri și mesaje Viber, a lansat pachetul de stickere „Explozie de emoții”, în care roboțelul Robert și prietenii săi exprimă o gamă variată de emoții și mesaje empatice. Atât abțibildurile virtuale, cât și mesajele, au fost elaborate în colaborare cu Grupul consultativ al copiilor al Tdh Moldova. Descarcă pachetul de AICI!

Emoțiile reprezintă conexiunea cea mai autentică cu lumea noastră interioară, dar și cu ceilalți, oferindu-ne ocazia să fim conștienți de noi înșine și să creăm relații armonioase și de durată cu cei din jur. Avem adesea, însă, tendința să ne detașăm de multe dintre emoțiile noastre, nefiind social acceptate.

Prin metafora roboțeilor care exprimă emoții atât „pozitive” – bucurie, fericire sau recunoștință –, cât și emoții considerate „negative” – tristețe, furie ori nemulțumire –, UNICEF și Tdh Moldova își doresc să încurajeze copiii și tinerii să fie mai conștienți de propriile emoții și să le exprime autentic, iar prin mesajele de susținere precum „Ai grijă de tine!”, „Poți conta pe mine!” sau „Totul va fi bine!”, ce se regăsesc în noul pachet, să-i motiveze să manifeste mai des empatie față de semeni.

Prioritatea noastră este fericirea și starea de bine a fiecărui copil, iar prin aceste stickere și mesaje ne dorim să-i ajutăm pe adolescenți și tineri să fie mai conștienți de propriile emoții și valoarea acestora, să manifeste bunătate și empatie față de semeni și să-și construiască relații calitative”, — Teodora Rebeja, manager programe la Tdh Moldova.

La descărcarea pachetului de stickere, utilizatorii Viber sunt redirecționați spre un chatbot informativ pe platforma U-Report –  un instrument digital de autoexprimare și mobilizare socială pentru adolescenți și tineri dezvoltat de UNICEF – unde vor afla mai multe despre cum pot fi în contact cu propriile emoții, despre empatieprietenie și cum pot recunoaște și opri un act de bullying. Conținutul chatbot-ului este în română și rusă.

 „Stickerele sunt parte a comunicării noastre zilnice și uneori acestea reprezintă mai mult decât s-ar putea spune prin cuvinte. Acest pachet nou are menirea să faciliteze exprimarea emoțiilor și să contribuie la îmbunătățirea normelor și relațiilor sociale. Totodată, chatbot-ul le oferă adolescenților și tinerilor ocazia să afle mai multe despre bullying și cum poate fi prevenit”, — Gheorghe Trofin, Coordonator programe protecția copilului, UNICEF Moldova.

Platforma Viber găzduiește gratuit pachetul de stickere „Explozie de emoții”, care poate fi descărcat până pe 6 august 2021. 

"Stickerele sunt unele dintre cele mai populare elemente ale platformei Viber și ale mesageriei instant în general. Ele valorează cât o mie de cuvinte și ne pot înveseli când suntem triști. Stickerele de pe Viber ale UNICEF și Tdh Moldova reușesc această misiune, oferind suport, socializare și motivație pentru a-ți exprima deschis emoțiile. Trimițându-i un sticker partenerului de conversație, îi trimiți și acest mesaj simplu”, — Mila Rogulina, director PR al CSI la Rakuten Viber.

Packetul de stickere și chatbotul au fost elaborate de Fundația Terre des hommes Moldova ca parte a proiectului „Eforturi comune pentru a combate bullying-ul în Moldova – un program pilot amplu, implementat în 30 de școli din țară, pe parcursul anului școlar 2020 - 2021, cu suportul UNICEF Moldova.

Despre Rakuten Viber

Viber este o aplicație globală gratuită, cu milioane de utilizatori în toată lumea, care permite efectuarea apelurilor gratuite, trimiterea mesajelor text, a imaginilor și mesajelor video către alți utilizatori Viber. Funcționează atât pe telefoane mobile, cât și pe computere și poate fi folosit pentru a vă conecta cu oameni din întreaga lume.

Despre UNICEF

Din 1995, UNICEF depune eforturi pentru asigurarea realizării drepturilor copiilor și femeilor din Moldova. În activitatea sa, UNICEF abordează problemele cu care se confruntă toți copiii din țară, cu scopul de a le îmbunătăţi sănătatea, educaţia, dezvoltarea și protecția.

UNICEF susţine atât autorităţile, cât și societatea civilă, pentru a garanta incluziunea socială a copiilor și a familiilor expuse riscului de excludere din cauza disparităţilor geografice, a sărăciei, a etniei, a dizabilității, a sexului și a lipsei de îngrijire părintească.

Mai multe informații: https://www.unicef.org/moldova/


Despre Terre des hommes

Fundația Terre des hommes este cea mai importantă organizație elvețiană de ajutorare a copiilor. Fondată în 1960, organizația participă anual la eforturile internaționale de a îmbunătăți calitatea vieții a milioane de copii din întreaga lume și a familiilor acestora în mai mult de 40 de țări.

Terre des hommes activează în Republica Moldova din 2004. Programele organizației sunt orientate spre asigurarea ca toți copiii din țară să beneficieze de un sistem care le poate garanta protecția, dezvoltarea și implicarea în procesele sociale, educaționale, culturale și de sănătate care îi privesc.

Pachetul de stickere poate fi descărcat gratuit accesând acest QR Code: 

Stickers Viber

Childhub

Te-ar putea interesa

yes
0
219
Terre des hommes Moldova continuă și în acest an programul „YouCreate - inițiative comunitare creative realizate de tineri pentru tineri”, oferindu-le tinerilor posibilitatea să participe și în 2021 la programul de finanțare...
yes
0
37
Aproape 70 de profesori și copii din 30 de localități din Moldova, reprezentanți ai Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Centrului Republican de Asistență Psihopedagogică, Direcțiilor locale de Învățământ și din partea structurilor...
yes
0
21
Terre des hommes Moldova (Tdh) și Federația Moldovenească de Fotbal (FMF) vor contribui la un climat mai favorabil și la o mai bună respectare a drepturilor copiilor în sport - acesta este obiectivul acordului de colaborare semnat recent privind...
yes
0
68
113 tablete cu conexiune la internet și cont pe Zoom preplătit până la sfârșitul anului de studii 2020 – 2021; 30 de smart TV-uri; o primă tranșă de 30.000 de măști și 200 de litri de dezinfectant și 30 de seturi de materiale didactice, rechizite și...
0
140
O serie de traineri sunt formați În cadrul proiectului REVIS - Răspunsul la violența în rândul copiilor în școli și contexte similare. Formarea este realizată de IICRD - Institutul internațional pentru drepturile și dezvoltarea copiilor, cu...
yes
0
474
STOP BULLYING! Opresc. Vorbesc. Ajut. – este campania de informare și conștientizare privind fenomenul de bullying în școlile din Republica Moldova care urmează să se desfășoare pe parcursul lunilor decembrie 2020 – aprilie 2021. Fundația Terre des...
yes
0
45
Ce am făcut, cum am lucrat și cu cine, cine ne-a sprijinit și mai ales care sunt rezultatele muncii noastre în 2020 - totul în beneficiul copiilor din România? Acesta este raportul oficial pentru Terre des hommes România în 2020. Puteți să-l...
yes
0
10
Eforturile organizației Terres des hommes Moldova de promovare a unui rol activ al taților în familie au fost recunoscute pe plan internațional. Organizația de protecție a drepturilor copilului a devenit recent membru activ în cadrul Campaniei...
yes
0
112
Două federații sportive semnează o politică de siguranță și protecție a copilului și iau măsuri speciale la inițiativa Fundației Terre des hommes România.  Astfel dl. Răzvan Burleanu, Președintele Federației Române de Fotbal, și dna...
yes
0
67
În condițiile în care pandemia de COVID-19 a limitat activitatea obișnuită a Terre des hommes Moldova, echipa Tdh a regândit acțiunile planificate pentru a această perioadă. Astfel, săptămâna trecută, Tdh a întrunit, online, peste 80 de tineri,...
yes
0
107
Terre des hommes Romania participă și în 2021 la campania Swimathon pentru a strânge fonduri în sprijinul copiilor din categorii vulnerabile din județele Dolj, Gorj, Olt. Mai exact își propune să ofere cel puțin 50 de „Kituri pentru viitor...
yes
0
186
Escaladarea ostilităților din Ucraina are un impact asupra populației civile și asupra copiilor care sunt deja supuși unui mare stres din cauza anilor de tensiuni. Organizația elvețiană de ajutorare a copiilor Terre des hommes este profund...