În luna noiembrie 2020 a avut loc webinarul „Al doilea meci”, care s-a adresat specialiștilor români din mediul sportiv, educațional și cel al protecției copiilor. Acesta a fost organizat de Fundația Terre des hommes Romania în cadrul proiectului  „Mediu sigur pentru copii în sport” și a abordat următoarele tematici:

Siguranța copilului în sport: de la teorie la practică
Aplicarea definiției siguranței copilului în sport
Discuții și reflecții: Situații de risc in sport

Webinarul a fost susținut de Paul Bercea, specialist în domeniul protecției și siguranței copilului, cu 20 de ani experiență în Romania și Marea Britanie, unde a lucrat pentru organizații guvernamentale (Serviciile Sociale Lincolnshire) și organizații non-guvernamentale (NSPCC, Barnardo’s).

Scopul webinarului la care au participat 20 de profesioniști români din sport (antrenori si sportivi din diferite ramuri) a fost acela de a pregăti specialiștii și a le indica sau reaminti numeroasele situații în care copiii pot fi în pericol. „Nu arătăm cu degetul, vrem doar să fim pregătiți. Ce putem face ca acel copil să fie in siguranță?” a explicat P. Bercea.

Siguranța în sport a fost  definită ca responsabilitatea unei organizații (federații, club etc) de a se asigura că sportul este o experiență sigură pozitivă și care aduce bucurie tuturor copiilor și că toți copiii sunt protejați atunci când sunt implicați în activități sportive, indiferent de capacitatea lor și nivelul de implicare.

Ce se poate face în acest scop?

Adulții, fie că sunt din mediul sportiv sau nu, trebuie să fie conștienți că pericolele sunt de mai multe feluri (fizic, emoțional) și că orice persoană din preajma copiilor, indiferent de profesie, poate reprezenta un potențial risc (vezi foto).

De asemenea, copiii trebuie să fie încurajați să vorbească. Unii copii nu știu / sunt în stare să recunoască abuzul: copiii de vârstă mică sau copiii cu dizabilități. În general 1/3 din copiii abuzați nu vor povesti niciodată experiența lor, a arătat P. Bercea. Câteva motive care îi împiedică pe copii să vorbească despre o experiență negativă sunt:  frica de a nu fi crezut sau frica de consecințe: impactul asupra familiei, carierei sportive, etc;  vulnerabilitatea este considerată o slăbiciune; copiii nu știu cu cine pot să vorbească despre experiența lor; tendința copilului de a crede că este implicat/ă într-o relație de iubire; sentimentul de vină sau rușine.

Specialistul a arătat cum prinderea unui copil în mrejele abuzului (numită grooming în limbajul de specialitate) poate începe treptat – de exemplu un antrenor cere numărul telefon al unei fete și inițiază conversații pe whatsup, apoi cere poze legate de antrenament, apoi poze personale samd.

Un alt pericol potențial este presiunea care se exercită asupra copilului în sportul profesionist și care este inevitabilă, dacă scopul este performanța. Însă și aceasta trebuie  adaptată copilului respectiv. Participanții la webinar au căzut de acord că este nevoie să cunoaștem copilul și să știm exact cât efort poate duce, deoarece acest lucru diferă de la copil la altul.

De asemenea, este necesar un dialog deschis cu copilul, pentru a înțelege motivația și limitele lui. „În sală, antrenorul este și părinte. Să-l obișnuim pe copil intâi cu joaca, apoi cu performanța”, a fost una dintre concluziile webinarului.

 

 

Despre Paul Bercea

 În 2018 – 2019, a fost Consultant Regional în Siguranța Copilului (Europa) și începând din 2015 a lucrat ca Trainer Național in Marea Britanie pe tematici privind siguranța și protecția copilului. Paul a facilitat următoarele evenimente pe tema siguranței copilului în sport: Workshop Siguranța în fotbal (UEFA 2018), Grup de studiu Siguranța in fotbalul European (UEFA 2019), Formare de formatori Siguranța copilului în sport (Romania & Grecia, 2020)

UEWebinarul a fost organizat de Fundația Terre des hommes Romania în cadrul proiectului „Mediu sigur pentru copii în sport”, care este finanțat prin Programul Drepturi, Egalitate și Cetățenie al Uniunii Europene (REC 2014-2020). „Un mediu sigur pentru copii” (Keeping children safe in sports) înseamnă a preveni orice formă prin care copilul poate fi afectat negativ –emoțional, verbal sau fizic – în cadrul spațiilor în care se antrenează sau face sport recreațional sau de performanță.

 

 

 yes
Ţara (ţările) pentru care acest articol este relevant
Subiecte

Childhub

Te-ar putea interesa

yes
0
30
În perioada în care cu toții înțelegeam mai bine cum cât de dificilă este izolarea, Fundația Terre des hommes lucra la un proiect prin care 300 de copii și tineri în detenție să beneficieze de activități utile dezvoltării lor (în special activități...
yes
0
202
În acest webinar veți avea ocazia să aflați răspunsuri la câteva întrebări cu care v-ați întâlnit măcar o dată: cum să-i aleg sportul care i se potrivește copilului meu? O să facă o mare performanță? De unde știu că o să învețe ceva bun de...
0
63
În cadrul webinarului participanții vor avea ocazia: Să exploreze cele mai recente cunoștințe și contexte pentru a informa cele mai bune practici de protecție a copiilor în sport, Să înțeleagă definiția protecției copilului în mediul sportiv și...
yes
0
942
De siguranța copiilor în orice context adulții sunt cei responsabili. Dar pentru siguranța lor, copiii au nevoie să știe ei înșiși câteva lucruri și ne bazăm pe dvs -adulții profesioniști din protecția copilului sau din sport sau chiar pe părinți și...
yes
0
971
9 ani + Un joc de grup ideal pentru cunoașterea reciprocă într-un mod energic și jucăuș. JOACA Pentru acest joc este necesar să se stabilească un spațiu mic pentru fiecare persoană (cu excepția poștașului), cum ar fi un scaun, o bucată de...
0
147
Paul Bercea, consilierul pentru protecția copilului pentru Europa,Terre des hommes Europa - va oferi o prezentare foarte practică despre protecția copilului în cadrul organizațiilor. Webinarul este destinat lucrătorilor sociali/practicienilor,...
yes
0
65
În cadrul proiectului european Mediu Sigur pentru Copii în Sport a fost organizată la București o masă rotundă, ocazie pentru parteneri de a discuta drumul ce rămâne de parcurs și cele mai bune soluții. Proiectul își  propune să perfecționeze...
yes
0
400
9 ani + Un joc ideal pentru a învăța numele folosind mișcarea. De asemenea, este și o modalitate în care poate fi începută o sesiune, pentru a crea legături în grup și ca o activitate de încălzire. JOACĂ Pentru acest joc veți avea nevoie de...
yes
0
120
Ce este un mediu sigur ? Ești copil -știi care sunt drepturile tale? Ce înseamnă abuzul fizic, emoțional sau sexual ? Ce este neglijarea? Dar hărțuirea? Când trebuie să vorbești neapărat cu un adult în care ai încredere? Această publicație a...
yes
0
807
6 ani + O activitate creativă care are scopul de a învăța nume participanților într-un grup care nu se cunoaște reciproc sau, o modalitate de a începe o sesiune pentru a consolida relațiile într-un mod distractiv și creativ.  JOACĂ Grupul...
0
880
Despre curs În întreaga lume, copiii sunt expuși riscului de violență, abuz, exploatare și neglijare. Conflictele și dezastrele naturale au forțat milioane de oameni să-și părăsească casele și să se confrunte cu pericolele migrației și deplasării....
yes
0
40
Despre webinar: Alăturați-vă  webinarului nostru unde vom discuta despre punerea intereselor copilului în centru și asigurarea unui cadru incluziv și prietenos copilului, cu accent pe Standardele de calitate Barnahus: 1.2...
yes
0
144
Această publicație a fost realizată în cadrul proiectului european „Mediu sigur pentru copii în sport” (“Keeping Children Safe in Sport”), co-finanţat de Programul Drepturi, Egalitate și Cetăţenie al Uniunii Europene (REC 2014-2020) și implementat...
yes
0
78
Aceasta este o serie de cărți de joc educaționale ce pot fi descărcate pentru a fi printate sau folosite online. Ele au fost create pentru cei care doresc să învețe / predea într-un mod mai prietenos ce înseamnă siguranța în sport pentru copii și...