[România] Studiu de caz „De la intervenție la soluție” în abuzul sexual

Informații generale

Clienții erau o familie monoparentală formată din 4 membri din Afganistan: mamă, fiică adolescentă și doi fii în vârstă de 7 și 11 ani. Aceștia au fost returnați prin reglementarea Dublin dintr-o țară din Europa de Vest într-una din Europa de Est, după ce au petrecut 2 ani reuniți cu tatăl lor care avea statut de refugiat acolo. Mama vorbea doar Dari, iar fata vorbea Dari și Engleză. Familia locuia într-un centru de cazare deschis pentru refugiați și solicitanți de azil - toți 4 într-o singură cameră.

Contextul incidentului GBV

Mama a raportat personalului ONG care lucrează în centrul de cazare că fiul ei de 11 ani a fost abuzat sexual de unul dintre bărbații singuri care locuiau în centru. Atunci când i s-a cerut să ofere mai multe detalii, ea a raportat că fiul ei în vârstă de 11 ani a fost ademenit de o persoană adultă de sex masculin, solicitant de azil din Afganistan care l-a abuzat sexual în camera în care era cazat în centru (l-a obligat să facă acte sexuale improprii pentru un minor) și i-a oferit bani pentru a nu spune nimănui ce s-a întâmplat. Copilul a păstrat secretul, dar mama a devenit suspicioasă când l-a întrebat cine i-a dat banii și el a început să tremure, refuzând să vorbească. Ea a susținut că a raportat incidentul administrației centrului și a cerut să vorbească cu poliția, dar personalul centrului a refuzat să apeleze la poliție. Între timp, presupusul făptaș a reușit să fugă din centru.

Intervenție instituțională

• Administrația centrului de cazare a anulat contractul de reședință al presupusului făptaș în centru și a informat tot personalul să fie alert și să-i refuze accesul în centru.

• Personalul medical și psihologic al centrului a trimis cazul ONG-urilor. Mama susține că nici ea, nici fiul ei și ceilalți membri ai familiei nu au primit niciun sprijin de specialitate din partea personalului centrului.

• Personalul ONG-urilor (un asistent social și un psiholog) a însoțit-o pe mamă la cel mai apropiat post de poliție pentru a face o plângere oficială. De asemenea, au contactat un interpret Dari specializat pentru a ajuta mama să comunice cu ofițerul de poliție. La secție, polițiștii au refuzat inițial să-i înregistreze plângerea, solicitându-i, în ciuda procedurilor legale, să vină cu un certificat medico-legal, dar lucrătorii ONG au intervenit și i s-a atribuit un ofițer de poliție pentru a-și înregistra plângerea. La secția de poliție, mama a fost nevoită să redescrie povestea și detaliile abuzului.

• Mama s-a întors în centrul de cazare cu ofițerul responsabil pentru cazul ei și un fotograf care a făcut poze cu camera în care a avut loc abuzul.

• Zilele următoare, mama împreună cu interpretul și fiul ei în vârstă de 11 ani au mers la Institutul de Medicină Legală unde băiatul a fost rugat să descrie în detaliu ce i s-a întâmplat. Interpretul a susținut că traducerea informațiilor furnizate de băiat a fost o experiență foarte traumatică.

Sprijinul oferit de ONG-uri

• După toată experiența, mama a raportat coșmaruri și a solicitat asistență psihiatrică de la ONG-uri specializate.

• Familia a solicitat să se mute din centru, deoarece trăiau într-o stare de teroare constantă și își țineau ușa încuiată mereu. Un ONG specializat le-a găsit un apartament în oraș.

• Întreaga familie a început sesiuni gratuite de psihoterapie oferite de un ONG.

Întrebări pentru specialiști

1.   Puteți identifica tipul de GBV prezent în acest caz?

Violența de gen include, dar nu se limitează la, următoarele fapte:

• Violență domestică,

• Violență sexuală sau abuz sexual,

• Abuz fizic,

• Abuz emoțional, psihologic și economic,

• Mutilarea genitală a femeilor,

• Căsătorie forțată,

• Avort forțat și sterilizare forțată,

• Hărțuire sexuală,

• Traficul de persoane etc.

2. A existat un sistem de referire GBV pentru acest caz particular?

3. Au fost autoritățile (de la poliție, administrarea centrului, servicii sociale) pregătite pentru a oferi servicii GBV specializate în acest caz?

4. Au fost urmate și puse în aplicare în acest caz următoarele principii de lucru în situații de violență împotriva unui copil?

a.) respectarea interesului superior al copilului în toate acțiunile și deciziile cu privire la acesta;

b.) evitarea și combaterea intervențiilor care revictimizează copilul;

c.) participarea copilului și a părintelui sau, după caz, a îngrijitorului / tutorelui, în procesul de soluționare a situației de violență;

d.) să lucreze într-o echipă multidisciplinară, într-o rețea interinstituțională și în parteneriat cu familia;

e.) asigurarea unei intervenții unitare și de specialitate pentru copil și membrii familiei;

f.) asigurarea și facilitarea accesului la sprijin și servicii specializate pentru toți copiii din familie (victime, martori, frații victimelor);

g.) asigurarea stabilității și continuității în îngrijirea, creșterea și educarea copilului; sprijinirea victimei adulte în păstrarea locuinței până la finalizarea procedurilor legale;

h.) respectarea confidențialității și a normelor deontologice profesionale, fără a aduce atingere activității de raportare a situațiilor de violență sau a activității de investigare a cazurilor.

Informații esențiale de reținut din legislația română (Legea nr. 272/2004) cu privire la violența împotriva copiilor

• Abuzul sexual reprezintă implicarea unui copil sau a unui adolescent minor dependent şi imatur din punctul de vedere al dezvoltării psiho-sexuale în activităţi sexuale pe care nu este în măsură să le înțeleagă, care sunt nepotrivite pentru vârsta sa ori pentru dezvoltarea sa psihosexuală, activități sexuale pe care le suportă fiind constrâns prin violență sau seducție ori care transgresează tabuurile sociale legate de rolurile familiale; aceste activități includ, de regulă, contact fizic, cu sau fără penetrare sexuală.

În această categorie pot intra:

1. molestarea sexuală, expunerea copilului la injurii sau limbaj cu conotație sexuală, precum și atingerea copilului în zonele erogene cu mâna sau prin sărut, indiferent de vârsta copilului;

2. situațiile care duc la satisfacerea nevoilor sexuale ale unui adult sau ale unui alt copil care se află într-o poziție de responsabilitate, putere ori în relație de încredere cu copilul victimă;

3. atragerea sau obligarea copilului la acțiuni obscene;

4. expunerea copilului la materiale obscene sau furnizarea de astfel de materiale acestuia etc.;

5. căsătoria timpurie sau logodna copiilor care implică relații sexuale;

6. mutilarea genitală;

7. hărțuirea sexuală.

• • Cunoașterea factorilor de risc și de protecție este deosebit de importantă pentru profesioniștii care interacționează cu copilul, pentru a putea evalua riscul expunerii la o

situaţie de abuz, neglijare şi exploatare. De aceea, este de preferat utilizarea unor instrumente de evaluare a riscului.

• Obligativitatea semnalării situaţiilor de violenţă asupra copilului se va înscrie în fişele de post ale tuturor profesioniştilor care interacţionează cu copilul.

• Indicii cu privire la existenţa unei situaţii de violenţă asupra copilului sunt identificate adesea în primul rând de către profesioniştii din sistemul educaţional, de sănătate sau din asistenţa socială.

• Este deosebit de important să fie puse la îndemâna acestor persoane instrumentele care să le permită identificarea corespunzătoare a posibilelor cazuri de violenţă asupra copilului, precum şi posibilităţi de consultare promptă a altor experţi/specialişti (psihologi, medici, jurişti) în cazul în care suspectează că un copil este victimă. Colaborarea dintre diverşii profesionişti este esenţială şi pentru adunarea de informaţii necesare în vederea evaluării situaţiilor de violenţă asupra copilului.

• Indiferent de posibilităţile profesionistului de a afla cauza acestora, acesta este obligat să semnaleze la DGASPC şi verificările vor fi realizate ulterior pentru a stabili dacă este sau nu vorba despre violenţă asupra copilului. Cu alte cuvinte, se semnalează atât suspiciunea, cât şi cazul.

• Orice prezumţie de pericol pentru copil trebuie să declanşeze un proces de semnalare către autorităţile abilitate, chiar dacă aceasta nu se va confirma.

• Orice instituţie ai cărei angajaţi, în cursul ducerii la îndeplinire a sarcinilor de serviciu, au contact direct cu copiii trebuie să prevadă, la nivelul regulamentului de ordine interioară, în plus faţă de procedurile de semnalare către autorităţile abilitate, procedura de semnalare internă a cazurilor de violenţă asupra copilului, inclusiv procedurile disciplinare de investigare.

• Există o serie de semne și simptome care pot fi observate de orice profesionist instruit care ridică un semnal de alarmă, mai ales atunci când nu pot fi suficient explicate sau justificate de părinți, îngrijitor sau reprezentant legal:

• Tulburări de comportament (apatie, iritabilitate, impulsivitate, agresivitate, minciună, fuga de acasă, furtul, consumul de alcool, de droguri etc.)
• Tulburări de somn (insomnii, somnolenţă, somn agitat, coşmaruri etc.)

• Tulburări de alimentaţie (anorexie, bulimie)

• Autostigmatizare, autoculpabilizare

• Ticuri (clipit, rosul unghiilor etc.)

• Enurezis, encoprezis

• Neglijenţă în îndeplinirea sarcinilor şi incapacitate de a respecta un program impus

• Dificultăţi în relaţionare şi comunicare

• Scăderea randamentului şcolar, absenteism şi abandon şcolar

• Stare depresivă, uneori cu tentative de suicid

• Persistenţa unor senzaţii olfactive sau cutanate obsedante

• Modificarea rapidă a dispoziţiei afective

• Semne fizice (vânătăi, leziuni, arsuri, hemoragii, fracturi etc.)

• Leziuni traumatice ale organelor genitale

• Prezenţa unei sarcini la o adolescentă (care nu declară tatăl)