Studiu

Studiul „Parcursul unui copil prin sistemul de justiție penală în Republica Moldova” a fost realizat de către avocata Veronica Mihailov, cu sprijinul Terre des hommes Moldova, în cadrul inițiativei regionale „Hub-ul pentru Protecția Copilului în Europa de Sud-Est”. Acesta analizează cadrul legal și instituțional actual, politicile de intervenție în domeniul justiției juvenile, eficiența garanțiilor procesual-penale, problematica copiilor străzii și copiilor sub vârsta răspunderii penale. Autorul și-a propus să ofere o analiză actualizată a stării de fapt și de drept în care se poate afla un minor suspect, care a ajuns în vizorul justiției penale din Republica Moldova, cu evidențierea aspectelor lacunare ale legislației în vigoare, a problemelor sistemice și a aspectelor pozitive ce ar putea fi valorificate. Pe lângă date statistice și analiza cadrului normativ, lucrarea abundă în exemple practice și opinii ale actorilor care vin în contact cu copiii.

Obiectivul major al studiului l-a reprezentat detectarea și scoaterea în evidență a lacunelor legale și sistemice care nu permit intervenții practice și eficiente conform principiului interesului superior al copilului, atât din partea actorilor justiției, cât și din partea serviciilor din sfera socială. Cele câteva pagini de recomandări reprezintă idei ale autorului pentru a ameliora situația în domeniu.

Publication type
Author
Veronica Mihailov-Moraru#uid:698
Total pages
84
Ţara (ţările) pentru care acest articol este relevant
Projects and thematic pages

Childhub

Te-ar putea interesa

yes
0
113
În Republica Moldova pentru mulți copii, primele experiențe cu strada au loc la vârste foarte fragede, la 3 sau 4 ani. Printre principalele cauze care îi determină pe copii să plece de acasă sunt: abuzul de alcool al părinților, asociat cu violența...
yes
0
512
Proiectul ""Modalități Alternative în Administrarea Justiției pentru Minori și Tineri” ( AWAY) este un proiect implementat în perioada 2017 – 2018 de către șapte organizații din Uniunea Europeană: Brave Phone (Croația), Defense for Children...
0
7
Potrivit Agenției de Știri Moldpres, în jur de 5853 de copii au apelat la Serviciul „Telefonul Copilului” pe parcursul anului 2018. Cele mai des minorii au solicitat consiliere în situaţii de hărţuire, probleme sentimentale, de relaţionare și pe...
0
47
Raportul reprezintă viziunea Avocatului Poporului pentru protecţia drepturilor copilului privind respectarea drepturilor copilului în Republica Moldova în anul 2016.  Raportul conține observații cu privire la: Dreptul la viață, supraviețuire...
0
5
Acest webinar va examina modul în care violența de gen poate afecta fetele care o experimentează în sistemul de justiție pentru minori. De asemenea, în cadrul webinarului va fi examinată modalitatea în care atitudinile sociale față de fete, în...
0
661
Copiii (persoanele cu vârsta sub 18 ani) au dreptul la justiție și sunt responsabili în caz de nedreptate. Acest document oferă o scurtă prezentare a modului în care copiii pot fi implicați în sistemul judiciar, inclusiv gradul de implicare....
0
477
Raportul „Respectarea drepturilor copilului” este creat de un grup de copii, numit Grupul de Reflecție, care și-a desfășurat activitatea în perioada iulie 2014 – august 2016, fiind susținut de Asociația Obștească „Centrul de Informare și...
yes
0
144
Prezentul concept analizează modul actual de reglementare a protecției copilului care a săvârșit o faptă penală și nu răspunde penal în Republica Moldova. Acesta evidențiază problemele sistemice ale domeniului dat și aspectele lacunare ale...
0
4171
Odată cu creșterea cazurilor de sinucidere în rândurile adolescenților din lume, din păcate și în R. Moldova acest fenomen are loc mai des. Fiind copleșiți de realitatea tristă, reflectată în știrile despre sinuciderea adolescenților...
0
44
Raportul Copiilor din Republica Moldova adresat Comitetului ONU pentru Drepturile Copilului este creat de un grup de copii, numit Grupul de Reflecție, care și-a desfășurat activitatea în perioada iulie 2014 – august 2016, fiind susținut de...
0
124
Candidatul Republicii Moldova la Premiul Nobel pentru Pace, Ion Lazarenco Tiron va înota 30 de km pe râul Nistru pentru a sensibiliza publicul larg cu privire la importanța respectării drepturilor copilului. Acțiunea este organizată de UNICEF...