Prin parcurgerea acestui Program, care încorporează informații utile și metode eficiente, cadrele didactice vor putea contribui la prevenirea și combaterea fenomenului de bullying, atât de larg răspândit în mediul școlar: vor recunoaște cu ușurință comportamentele de bullying și vor ști ce să facă, astfel încât fiecare elev să se simtă în siguranță în mediul în care învață.

Acest program nu oferă o rețetă despre modul în care cadrele didactice ar trebui să intervină în situațiile, când elevii manifestă comportamente de bullying. Mai degrabă, îi ajută pe profesori să reflecteze asupra propriilor convingeri și acțiuni care pot contribui fie la modelarea și susținerea comportamentelor de bullying, fie la descurajarea și oprirea acestora. Totodată, îi ajută să înțeleagă mai bine comportamentul elevilor implicați în bullying.

Materialul arată, de asemenea, modul în care cadrele didactice pot folosi aceste cunoștințe, pentru a ghida comportamentul elevilor astfel încât să conducă la stoparea fenomenului de bullying.

Programul dat este elaborat de Fundația Terre des hommes Moldova ca parte a proiectului „Eforturi comune pentru a combate bullying-ul în Moldova”, finanțat de UNICEF Moldova.

 

Childhub

Te-ar putea interesa

yes
0
1976
Programul de față se adresează tuturor adolescenților care sub o formă sau alta s-au întâlnit în viața lor de școală cu bullying-ul. Programul este organizat pe mai multe module: Modulul 1. Să ne cunoaștem. Eu și ceilalți – îți oferă posibilitatea...
yes
0
438
Acest video introductiv descrie seria de videouri dezvoltate de către Terre des hommes Moldova în cadrul proiectului „Eforturi comune pentru a combate bullying-ul în Moldova”, realizat cu suportul UNICEF Moldova și ChildHub. Aceste videouri sunt...
no
0
32
În jur de 300 de educatori, învățători, profesori din ciclul gimnazial și liceal, directori de școală, personalul organelor locale de specialitate în domeniul învățământului (OLDSÎ), diriginții ciclului primar, gimnazial și liceal din raioanele...
0
517
„Unele subiecte le par atât de interesante că nu au răbdare să vorbească...” e unul dintre comentariile oferite de profesorii implicați în implementarea Programului „STOP bullying - cunosc, înțeleg, aplic". În perioada februarie - aprilie 2021, cu...
yes
0
9198
Bullying-ul se poate întâmpla oriunde se adună copiii laolaltă, în medii fizice sau online. Cu toate acestea, oricât de prezent nu ar fi acest fenomen în viața copiilor, cu cât mai profundă va fi înțelegerea seriozității și dinamicii acestei...
yes
0
658
Broșura a fost realizată de elevii din clasa a XII-a de la Liceul Tehnologic ”Al. Macedonski” din Melinești în cadrul proiectului REVIS, cu scopul de a-i informa pe colegi referitor la fenomenul de bullying în școală. Este un pliant informativ cu...
yes
0
141
Broșura a fost realizată de elevii din clasa a XII-a de la Liceul Tehnologic ”Al. Macedonski” din Melinești, în cadrul proiectului REVIS, cu scopul de a-i informa pe colegi referitor la fenomenul de bullying în școală. Este un pliant informativ cu...
yes
0
19
De la începutul anului, în România au avut loc 16 evenimente prin care  profesorii au promovat în rândul colegilor educația incluzivă, continuă și nediscriminatorie pentru elevii romi. Întâlnirile au avut loc în cadrul proiectului Mișto...
yes
0
5216
Acest ghid este destinat profesorilor, psihologilor școlari, diriginților ce vor să realizeze activități extrașcolare cu adolescenți (11-15 ani), având rolul unui facilitator. Ghidul dat oferă suport informațional și practic în realizarea...
yes
0
70
30 de cadre didactice din 30 de comunități din Moldova au participat, între 29 - 30 octombrie curent, la un atelier de consolidare a cunoștințelor privind prevenirea și combaterea bullying-ului în școală și comunitate, organizat de Terre des hommes...
0
47
Studenți și profesori de la Facultatea Științe Sociale și ale Educației de la ULIM, precum și practicieni din diverse regiuni ale țării, au participat la seminarul „Normele sociale care pot contribui la violența asupra copilului”. Seminarul, care a...
yes
0
6897
Acest program este recomandat tuturor profesorilor, profesioniștilor care sunt deschiși pentru a pronunța cu voce tare „STOP Bullying!”. Acest program are ca scop prevenirea și combaterea bullying-ului în rândul elevilor, dar și...
yes
0
51
În 2021, echipele Terre des hommes Romania, Moldova și Ucraina au inițiat un proiect în 25 de școli partenere pe nume ACTIV: ACȚionează Împotriva Violenței!, pentru a analiza fenomenul violenței și a violenței pe bază de gen în școli în Europa de...
0
869
Ghidul de față propune un model de schimbare a mentalității părinților și educatorilor cu privire la utilizarea violenței în cadrul relațiilor între părinți și copii, profesori și copii, copii și copii, oferind alternative la comportamentele...