acf

 

 

 

 

 

 

Curtea școlii Ghiță Mocanu din Onești s-a umplut într-o zi de mai cu 23 profesori doritori să schimbe lumea. Sau măcar lumea școlii -în care să nu mai existe violență de gen asupra și între elevi.

Au avut loc foarte multe discutii fructuoase între participanti, încurajați de formatorii Fundației Terre des hommes, iar din exercitiile la care au participat s-au născut desene explicative si expresive.

Ca de fiecare dată în traininguri, specialistul a atras atenția că nu trebuie să toleram deloc glumele sau ironiile bazate pe prejudecăți : violența bazată pe gen se întâmplă pentru că noi considerăm că un astfel de incident nu e grav. Cadrele didactice, dintre care o parte au venit și de la Școala Gimnazială Răducanu Rosetti din Căiuți) au fost foarte active și au arătat o deschidere deosebită pentru a contribui la schimbare. Cu siguranță elevii lor sunt norocoși și vor realiza o campanie reușită împotriva violenței de gen.

 

Mai târziu în cadrul proiectului ACTIV: ACTionează Împotriva Violenței!, profesorii și elevii vor colabora în crearea unor campanii locale prin care promovează respectul, non-discriminarea, egalitatea de șanse și tratament, iar elevii vor înțelege mai bine cauzele și modalitățile de prevenție a violenței de gen în școli. Un total de 150 elevi români (între 11 și 15 ani) -băieți și fete din 15 școli din orașe și comune defavorizate (județele Olt, Dolj, Gorj, Bacău și Municipiul București) vor fi implicați în aceste acțiuni.

 

 

Proiectul „ACTIV: ACTionează Împotriva Violenței!” este derulat de Fundația Terre des hommes Elveția (România), în parteneriat cu Reprezentanța din Republica Moldova a Fundației Terre des Hommes Lausanne – Elveția si Separate Division of Terre des hommes Foundation in Ukraine, cu sprijinul financiar Active Citizens Fund România, program finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021. Scopul proiectului este de schimbare a climatului școlar și reducere a violenței bazate pe gen, prin abordarea cauzelor sale structurale: norme sociale, stereotipuri, prejudecăți, lipsa procedurilor instituționale de intervenție, prin implicarea copiilor, care vor deveni actori activi ai schimbărilor.

Conținutul acestui articol nu reprezintă în mod necesar poziția oficială a Granturilor SEE și Norvegiene 2014-2021; pentru mai multe informații accesați www.eeagrants.org . Informații despre Active Citizens Fund România sunt disponibile la www.activecitizensfund.ro .

Lucrăm împreună pentru o Europă incluzivă

#haide #ActiveCitizensFund #Romania #activecitizens, #EEANorwayGrants

Active Citizens Fund - Romania, Terre des hommes - Moldova, Terre des hommes - Україна

 

onesti caiuti 1 onesti caiuti 2

Childhub

Te-ar putea interesa

yes
0
  Schimbarea începe întotdeauna cu o echipă, cu un grup de oameni deciși să se împotrivească violenței. Astfel Fundația Terre des hommes a invitat recent 16 profesori din 5 județe la o sesiune de formare a facilitatorilor privind violența în...
yes
0
245
În perioada 1-3 septembrie 2021 a avut loc la Craiova Evenimentul național de formare a cadrelor didactice din proiectul REVIS în vederea modificării normelor sociale și de gen privind violența în școli. Evenimentul a fost organizat de Fundația...
0
211
Coronavirusul domină titlurile articolelor și ridică multe întrebări cu privire la un răspuns proactiv față de focar. Această urgență declarată de sănătate publică a provocat o dezbatere în sistemul educațional dacă școlile ar trebui închise ca...
0
20
Atitudinile față de măsurile de prevenire COVID-19 au fost împărtășite de 1618 U-Reporters din Kosovo în cel mai recent sondaj U-Report. Vedeți infograficul de mai jos pentru a afla mai multe despre rezultatele sondajului.  
0
144
Pentru a lupta împotriva schimbărilor climatice, este esențial să începeți să lucrați cu copiii la vârste fragede, să-i învățați despre efectele negative ale schimbărilor climatice, despre protecția mediului și ce pot face în acest sens, pentru a-i...
yes
0
94
              Joaca aduce bucurie, dar ne ajută și să-i înțelegem mai bine pe ceilalți, iar aceasta e valabil chiar și în cazul adulților. De aceea trainerul Fundației Terre des hommes include în formările...
yes
0
41
La Liceul Teoretic Bechet din Bechet, DOLJ, copiii din Child Advisory Boards au optat în unanimitate pentru redecorarea holului școlii, unde sunt clasele V-VIII, inspirați fiind de colegii de la liceu care au făcut același lucru la parter + casa...
0
153
Acest film documentar prezintă rolul declarațiilor notariale (acordul părinților pentru copilul lor să plece din țară însoțit de un terț) în prevenirea și combaterea traficului de copii în România / și modul în care copiii din România migreaza dintr...
yes
0
34
Aproape 80 de elevi și 90 de cadre didactice, din 5 școli din țară (raioanele Edineț, Fălești, Florești, Soroca și Nisporeni), au participat, în prima jumătate a anului, la o serie de instruiri  privind drepturile copilului, dezvoltarea...
yes
0
222
Violența în rândul copiilor poate lua diferite forme, de la cea fizică și verbală la violența de pe rețelele de socializare, de la intimidare până la abuz psihologic și discriminare. Proiectul REVIS (“Răspuns la violența în rândul copiilor în școli...
yes
0
1701
UNICEF a examinat rezultatele a numeroase programe de prevenire a violenței și de intervenție puse în aplicare în întreaga lume și, prin urmare, a identificat șase strategii care s-au dovedit a fi extrem de eficiente. Proiectele de intervenție și de...
yes
0
303
Ca parte din proiectul Eradicarea violenței împotriva copiilor aflați în custodie, Alianța pentru Drepturile Copiilor pentru Anglia (CRAE) a stabilit un parteneriat cu cinci organizații pentru drepturile omului/justiție juvenilă din întreaga Europă...
yes
0
32643
Cu cât cunoaștem mai multe despre consecințele violenței asupra copiilor, cu atât devine mai clară nevoia morală de a aborda această problemă. Atât pe termen lung cât și pe termen scurt, expunerea la violență în timpul copilăriei are consecințe...
yes
0
301
Fundația Terre des hommes - Elveția și Organizația Policy Center for Roma and Minorities vă invită în cadrul Alternative Education Club la webinarul cu tema ”Profesorul empatic - lider pentru elevi” PREVENIREA VIOLENŢEI ÎN ȘCOALA TA”. Puteți...